Vacanța cu soția și copiii în străinătate – Sfaturi utile pentru primul zbor cu avionul în echipă completă

Vacanțele petrecute cu familia sunt momente care ne rămân adânc întipărite în minte și suflete; dincolo de a fi escapade din cotidian, acestea au cele mai multe șanse să se transforme în aventuri care ne aduc bucurie, râsete, plimbări, dar și mici provocări ce nu ar trebui să ne strice sejurul. 

Primul zbor cu avionul împreună cu toată familia este, fără îndoială, una dintre marile provocări. Pentru cei mici, zborul este ceva fascinant, misterios, pe care îl așteaptă cu entuziasm. Dar pentru părinți, zborul este o responsabilitate imensă, presărată cu dorința de a asigura confortul și buna dispoziție a întregii familii pe durata călătoriei. 

Nu e întotdeauna ușor să călătorești, cu atât mai puțin când plănuiești o vacanță cu copiii. Dacă te afli pentru prima dată în postura de părinte, sfaturile următoare îți vor fi de mare ajutor (pe cuvânt!):

Caută destinații de vacanță potrivite pentru întreaga familie

Până la urmă, în vacanță trebuie să se distreze toți membrii, nu doar copiii! Ideal ar fi să optezi pentru o locație care să ofere activități diversificate și atracții atât pentru cei mici, cât și pentru adulți. Caută și informații despre plaje prietenoase cu copiii, parcuri de distracții sau muzee.

După ce ai stabilit destinația începe căutarea zborurilor cât mai degrabă. Astfel vei prinde tarife mai avantajoase, dar ai și o mai mare flexibilitatea de a-ți alege locurile, astfel încât întreaga familie să aibă locuri apropiate în avion. 

Gândește-te bine și la ora de zbor. Zborurile dimineața devreme sau cele de după-amiază sunt, de obicei, mai potrivite pentru copii, spre deosebire de cele de noapte, care le perturbă serios programul de somn. Nu ar strica să cauți zboruri directe sau cu cât mai puține escale (dacă călătoriți departe), astfel încât să minimizezi stresul și oboseala resimțită de cei mici.

Bagajele, cea mai mare bătaie de cap!

Când vine vorba de pregătirea bagajelor pentru o vacanță în familie, această sarcină îi revine, bineînțeles, mamei! Așadar trebuie să găsești echilibrul între a lua esențialul și a nu exagera cu volumul lucrurilor. Fiecare membru al familiei ar trebui să aibă un bagaj de cabină. 

Chiar dacă sunt gata, nu uita să le verifici pentru a te asigura că nu uiți nimic, mai ales pentru copii. Documentele copilului sunt pe primul loc pe listă – pașaportul, biletele de avion și cardul de sănătate nu le poți uita sub nicio formă. Dacă există restricții sau documente medicale (în caz de tratamente speciale), acestea trebuie pregătite din timp și păstrate într-un loc accesibil. Este bine să ai și copii ale acestor documente, în cazul în care originalele se pierd. Păstrează-le într-un dosar sau o mapă bine organizată, astfel încât să le ai la îndemână în orice moment.

În ceea ce privește îmbrăcămintea, planifică cu atenție ținutele copilului pentru fiecare zi de vacanță, ținând cont de destinația aleasă și de condițiile meteorologice. Îmbrăcămintea trebuie să fie comodă și adaptată activităților pe care le veți desfășura, dar și destul de variată, pentru a face față schimbărilor bruște de temperatură sau pentru situațiile în care hainele se murdăresc.

O secțiune importantă a bagajului pentru copil este cea dedicată produselor de igienă personală. Pe lângă periuța și pasta de dinți, gelul de duș și șamponul, să nu uiți de crema cu protecție solară, mai ales dacă veți petrece timp în aer liber. Copiii au o piele sensibilă și sunt mult mai predispuși la arsuri solare, așa că protecția împotriva soarelui trebuie să fie o prioritate. Nu uita nici de loțiunile anti-țânțari sau cremele calmante, în cazul în care vacanța voastră presupune activități în natură. Dacă micuțul tău poartă scutece, asigură-te că ai suficientă rezervă, dar și șervețele umede, pentru igiena de zi cu zi.

Jucăriile, cărțile și alte surse de distracție sunt un alt aspect de verificat. Zborul sau călătoria lungă cu mașina poate deveni plictisitoare pentru copil, așa că este important să ai la îndemână câteva dintre jucăriile preferate ale acestuia sau câteva cărți care să îl țină ocupat. De asemenea, o tabletă cu jocuri sau filme descărcate poate fi o soluție salvatoare în momentele lungi de așteptare sau pe parcursul zborului. Dacă copilul este suficient de mare, poți include și un carnet de desenat sau culori, pentru a-i stimula creativitatea în timpul vacanței.

În cazul în care copilul tău urmează un tratament medical sau are alergii, este vital să verifici de două ori dacă ai inclus toate medicamentele necesare în bagaj. De asemenea, nu uita de termometru, plasturi și alte produse de prim ajutor care pot fi utile în caz de urgență. 

Cu mașina personală la aeroport

Călătoria spre aeroport cu mașina personală este confortabilă pentru întreaga familie. Copiii se simt mai relaxați în mediul familiar al mașinii, înconjurați de jucăriile și obiectele lor preferate, iar părinții pot controla (mai bine) atmosfera – muzica, temperatura din mașină etc. 

Dincolo de confort, folosirea mașinii personale înseamnă și o flexibilitate mai mare. Poți pleca la ora vrei, fără să depinzi de orarul mijloacelor de transport în comun sau de disponibilitatea serviciilor de ridesharing. În plus, este mult mai ușor să gestionezi bagajele voluminoase sau cărucioarele și scaunele auto.

Unde lași mașina pe durata vacanței?

Parcarea pe termen lung la aeroporturi este extrem de costisitoare, dar bine că există soluții mai accesibile și convenabile! În loc să plătești la parcarea aeroportului cât o noapte de cazare, nu mai bine îți lași mașina la OTP Parking, o parcare ieftină Otopeni?

OTP Parking pune la dispoziție și un serviciu gratuit de transport cu microbuzul între parcare și aeroport, asigurându-te că ajungi rapid și fără complicații la terminalul de plecare. Procesul de rezervare este simplu și rapid, putând fi realizat online. Mai mult, dacă alegi să plătești online, beneficiezi de un discount de 10%, iar pentru o taxă suplimentară de 70 de lei, poți opta pentru serviciul de preluare a mașinii direct de la terminalul de parcare Aeroport Otopeni, economisind astfel timp prețios la plecare și întoarcere.

Mașina parcată în siguranță, hai la check-in și controlul de securitate!

Nu uita să ajungi la aeroport cu suficient timp înainte de zbor, mai ales atunci când călătorești cu copii. Acest răstimp îți dă o marjă de siguranță pentru a trece fără grabă prin check-in, controlul de securitate și găsirea porții de îmbarcare. În plus, multe aeroporturi oferă linii speciale de securitate pentru familii cu copii, așa că este bine să te informezi din timp dacă această opțiune este disponibilă.

Asigură-te că toate documentele necesare – pașapoartele, biletele și confirmările de rezervare – sunt la îndemână pentru a evita orice întârziere. Nu strică să le explici copiilor procesul de control de securitate, astfel încât să fie pregătiți și să nu se simtă anxioși.

Copii cuminți pe perioada zborului

Odată îmbarcați, asigură-te că toți membrii familiei se simt cât mai confortabili. Încurajează mișcarea periodică pentru a evita disconfortul, mai ales pe zborurile lungi. Chiar dacă multe companii aeriene oferă sisteme de divertisment la bord este bine să ai și alternative: tablete cu jocuri sau filme preferate, cărți sau jucării.

Bun venit în vacanță!

Gata hopurile, începe adevărata aventură! Bucurați-vă de fiecare moment, explorați împreună locurile noi și planificați activități care să stârnească interesul și curiozitatea tuturor. Nu uitați că scopul vacanței este să creați amintiri care vor rămâne pentru totdeauna în inimile voastre.