3 sfaturi pentru a îmbunătăți somnul mamei și al copilului

Apariția unui bebeluș în viața părinților este, pe cât de frumoasă și plină de bucurii, pe atât de provocatoare. Toată lumea știe că, în primele luni de viață, programul de somn al părinților este dictat, în general, de programul de somn al micuțului. Care, apropo, este foarte efervescent și rareori urmează un anumit tipar. Dacă, la început, micuțul s-ar putea să doarmă destul de mult timp, trezindu-se doar pentru a fi alăptat, lucrurile se complică în momentul în care acesta crește și apare perioada numită „regresia somnului”.

Descoperă 3 sfaturi privitoare la cum poate fi îmbunătățit somnul mamei și al copilului!

1.      Programul de somn

În primele douăsprezece luni de viață, micuții dorm după un anumit tipar. În general, în dinamica primului an, numărul de ore de somn scade la intervale regulate. În esență, va dormi mult la început, dar pe măsură ce începe să descopere lumea înconjurătoare, va dormi mai puțin. Și, mai mult decât atât, va dormi foarte haotic, chiar rar în timpul nopții.

Când vine vorba de somn in sarcina, este esențial să știi că mămicile vor resimți, în general, o oboseală permanentă, motiv pentru care vor dormi mult. Pe lângă faptul că trebuie să-l obișnuiești pe micuț cu un program strict, este esențial să-l înveți și cum să adoarmă singur, fără a trebui să fie legănat. Creează-i o rutină specifică și obișnuiește-l cu aceasta.

2.      Amenajarea camerei lui bebe

Cele mai citite articole

Privitor la amenajare camera copil, probabil știi cât de important este să-i asiguri un mediu prietenos, cât mai copilăresc, colorat, cu jucării multe. De asemenea, calitatea așternuturilor este esențială, pentru că acestea ar trebui să fie confecționate din materiale delicate, sensibile cu pielea și hipoalergene.

Camera lui bebe ar trebui să presupună o temperatură plăcută, constantă, să aibă o lumină obscură care să-i asigure acestuia un somn profund și liniștit. Lumina naturală poate reprezenta un stimul neplăcut când vine vorba de somn, deoarece inhibă secreția melatoniei, hormonul responsabil de inducerea stării de somnolență.

3.      Activități de relaxare

Dacă bebe se trezește deseori în timpul nopții și nu dorește să adoarmă singur, ba chiar adoarme foarte greu, încearcă să-ți faci simțită prezența prin a te juca cu el. Chiar dacă ești lipsită de energie și îți este foarte somn, știi că somnul tău depinde, în principal, de faptul că el doarme liniștit și fără probleme.

Încearcă să-i citești ceva, să-i șoptești lucruri, să-i cânți, să-l îmbrățișezi și să-ți arăți afecțiunea. Copiii comunică la nivel senzorial și, din acest punct de vedere, atingerile sunt percepute ca dovezi de afecțiune. Se vor simți în siguranță, protejați, deci le va fi mult mai ușor să adoarmă fără să plângă prea mult.

Deși a avea un copil este minunat, plin de satisfacții, este evident că rolul de părinți vine la pachet cu o gamă efervescentă de provocări. Însă acest lucru este normal, cel puțin în primele câteva luni de viață, până micuțul se obișnuiește cu lumea înconjurătoare și începe să cunoască, încetul cu încetul, tainele acesteia.

Cele mai citite articole